Emys orbicularis.Extras descriere (PDF)




File information


Title: In obiectiv Emys orbicularis. Descriere

This PDF 1.3 document has been generated by CorelDRAW Version 11.0 / Corel PDF Engine Version 11.633, and has been sent on pdf-archive.com on 28/06/2011 at 10:11, from IP address 188.24.x.x. The current document download page has been viewed 2024 times.
File size: 4.98 MB (17 pages).
Privacy: public file
















File preview


În obiectiv:

Þestoasa de apã europeanã

Emys orbicularis
Sistematicã • Descriere • Comportament • Habitate •
Ameninþãri • Conservare ºi management • În captivitate

Sos Tibor

Cluj-Napoca, 2011

Sos Tibor
În obiectiv:

Þestoasa de apã europeanã,

Emys orbicularis

Cluj-Napoca, 2011

Editarea ºi publicarea primei ediþii a acestei cãrþi au fost realizate de cãtre Asociaþia Ecouri
Verzi din Cluj-Napoca, cu finanþare prin proiectul:
“Conservation of European Pond Turtle in Transilvania, Romania: Guideline for monitoring and
manadgement of small European Pond Turtle populations and its habitats”
http://www.emys-ro.webs.com
http://www.ecouriverzi.ro
Finanþarea a fost oferitã de Ministerul Olandez
al Agriculturii, Naturii ºi Calitãþii Alimentelor prin
fondul “Small Nature Management Projects”
http://www.olanda.ro/Matra_Knip.htm

Beneficiar proiect:
Asociaþia Ecouri Verzi
str. Ciucaº, nr.7, ap.78, 400545, Cluj-Napoca
România
tel: 0745397655; fax: 0364816143
http://www.ecouriverzi.ro
office@ecouriverzi.ro
Parteneri:
Asociaþia pentru Protecþia Pãsãrilor ºi a Naturii
“Grupul Milvus”
str. Crinului nr. 22, Tîrgu Mureº, România
OP 3, Cp 39, 540620 Tîrgu Mures
tel/fax: 0265264726
http://www.milvus.ro
office@milvus.ro
Grupul de Lucru pentru Protecþia Amfibienilor ºi Reptilelor
din cadrul Grupului Milvus
http://milvus.ro/working-groups/amphibian-reptileconservation-wg

Referent ºtiinþific/Corecturã lingvisticã:
Dr. Ioan Ghira, Societatea Românã de
Herpetologie, Cluj-Napoca
Tehnoredactare ºi copertã: Sos Tibor
http://www.tiborsos.webs.com
tibor.sos@gmail.com

© 2011 Sos Tibor. Prima ediþie.

Credite fotografii: Alice Abela, Daróczi J.
Szilárd, Emilie Dauphas, Dragoº Datcu,
Gregory Dhenaut, Farkas Balázs, Dr. Ioan
Ghira, Sorin Grigore, Hegyeli Zsolt, Kecskés
Attila, Dr. Kiss J. Botond, Hana Latkova,
Cristian Mihai, Daniel Petrescu, Eugen
Petrescu ºi Nick Scobel. Celelalte fotografii au
fost realizate de autor.

ISBN 978-973-0-09539-5

CUPRINS
INTRODUCERE
SISTEMATICÃ
Paleontologie
Taxonomie
Subspecii
DESCRIEREA SPECIEI
Dimensiuni
Formã ºi aspect
Caracteristici anatomice
Colorit
Caractere sexuale secundare
Descrierea formelor Emys orbicularis
orbicularis I ºi II
COMPORTAMENT
Termoreglarea
Ciclul anual de activitate
Ciclul diurn de activitate
Hrãnirea
Activitatea nupþialã
Depunerea pontelor
Incubaþie, eclozare ºi dezvoltarea
juvenililor

4
9
9
10
16
17
21
21
23

Omul
Vulnerabilitatea populaþiilor cu numãr mic
de indivizi - Cazul Avrig
CONSERVARE ªI MANAGEMENT
Legislaþie
Metode de conservare in situ
Considerente genetice
Metode de conservare ex situ
Criterii pentru evaluarea stãrii favorabile
de conservare a populaþiilor ºi habitatelor
Mãsuri ºi metode concrete de protecþie
Educaþie
Cercetare ºi monitorizare

60
69
73
74
77
79
83
87
92
92

24
27
28
29
31
32
34
37

HABITATE
Habitatul ideal
Tipurile de habitat din România

42
47

AMENINÞÃRI
Prãdãtori naturali

57

ÎN CAPTIVITATE
Deþinerea þestoaselor de apã europene în
România
Caracteristicile unei þestoase sãnãtoase
Întreþinerea temporarã a þestoaselor în
acvaterarii
Întreþinerea temporarã a þestoaselor în
amplasamente seminaturale
Hrana
Hibernarea
Incubarea artificialã

100

MULÞUMIRI
GLOSAR DE TERMENI

106
107

BIBLIOGRAFIE

108

97
99

101
102
103
104

Siliºtea,
Teleorman
foto: Emilie Dauphas
3

DESCRIEREA SPECIEI
DIMENSIUNE
Genul Emys face parte din familia de
þestoase Emydidae, cunoscutã ºi sub numele
de “þestoasele de apã din Lumea Nouã”.
Membrii genului ating o lungime a carapacei de
maxim 240 mm.

Lungimea carapacei
este distanþa mãsuratã
în linie dreaptã de-a
lungul plãcilor
vertebrale a
þestoasei.
Deci nu urmãrim
forma bombatã
a carapacei.
Primul punct îl
reprezintã
marginea
anterioarã
a scutului nucal.
Al doilea punct
este marginea
posterioarã a suturii
dintre supracaudale.

Þestoasa de apã europeanã, Emys
orbicularis, ajunge la o lungime a carapacei ce
depãºeste rar 230 mm. Greutatea maximã
mãsuratã este de 1200-1500 g. Aceste
dimensiuni sunt atinse mai ales în populaþiile
nordice ale speciei. În nord supravieþuirea
exemplarelor depinde de dimensiunile mai mari
atinse. O þestoasã de apã de dimensiuni mari
rezistã mai uºor în condiþiile unei clime reci.
Aceastã rezistenþã este datã ºi de capacitatea
de depozitare a unei cantitãþi mai mari de
grãsime. Un corp de dimensiuni mai mari
depoziteazã cãldura un timp mai îndelungat
fiind mai puþin afectat de schimbãrile bruºte de
temperaturã. Aceastã rezistenþã termalã
salveazã deseori viaþa þestoaselor de apã.
Exemplarele surprinse de o scãdere bruscã a
temperaturii reuºesc sã se adãposteascã la
timp înainte de înrãutãþirea definitivã a
condiþiilor climatice.
Contrar, exemplarele din regiunea
mediteraneanã sunt de dimensiuni mai mici.
16

Ele ajung la o lungime a carapacei de 120-160
mm ºi la o greutate maximã de 500-600 de g. În
unele locaþii din sudul arealului ca de exemplu
pe coasta Dalmaþianã, în insulele Peloponnes
ºi Kefallinia (Grecia), în Sicilia ºi pe coasta
Ligurianã, þestoasele au dimensiuni sub 100120 mm. Aici, de obicei þestoasele de apã nu
hiberneazã ºi astfel nici nu investesc în
procesul de depozitare a grãsimilor, deci pot
rãmâne de mici dimensiuni. Însã dimensiunile
reduse pot fi ºi rezultatul condiþiilor suboptime
din regiunea aridã. În aceste areale majoritatea
corpurilor de apã folosite seacã vara,
þestoasele îºi pierd habitatele acvatice, zonele
de vânãtoare ºi sursele de hranã ºi astfel sunt
nevoite sã estiveze. În unele cazuri
dimensiunile reduse pot fi ºi rezultatul izolãrii
genetice. În concluzie dimensiunile mici ale
þestoaselor pot fi cauzate atât de condiþiile
optime cât ºi cele suboptime din regiunea
ocupatã.
Studiile morfologice au dovedit ºi o altã
tendinþã de creºtere în dimensiuni a
þestoaselor: þestoasele de apã din est cresc la
dimensiuni mai mari decât cele din vest. Acest
lucru poate fi explicat prin înþelegerea condiþiilor

Figura 18.
Plastronul
unei þestoase
de apã subadulte din
nord-vestul
þãrii.

Figura 19. Variaþii de formã ºi colorit la femele de þestoase de apã europene de pe Grindul Lupiilor
(Tulcea, 2009). Dimensiunea þestoaselor prezentate creºte dinspre stânga spre dreapta ºi de la
rândul de sus spre rândul de jos. Conform caracterisiticilor acestor þestoase nu existã corelaþie
între lungimea ºi forma carapacei. Astfel forma elipticã sau de “parã” apare fãrã regulã la þestoase
de diferite dimensiuni. Coloritul þestoaselor variazã de la un model puþin pãtat spre unul bine pãtat,
ºi de la un model punctat spre unul striat.
optime ºi suboptime din arealul ocupat. Însã
existã ºi excepþii când forme de dimensiuni mici
sau mari apar în arealul formelor de dimensiuni
mici sau mari, contrastând cu acestea la
mãrime. Acest fenomen poate fi rezultatul
migraþiei diferitelor forme ale speciei, dar ºi al
efectului condiþiilor locale suboptime sau
favorabile. O sursã de hranã bogatã ºi
constantã poate determina o creºtere
apreciabilã a dimensiunilor. În sudul Franþei
prezenþa formelor mari este consideratã un
rezultat al migraþiei þestoaselor din populaþiile
nordice de-a lungul vãii Ronului ( Fritz, 2005).

FORMÃ ªI ASPECT
Privitã de sus carapacea þestoasei de apã
are o formã rotunjitã, “orbicularã” spre elipticã,
þeºitã. Exemplarele tinere sunt aproape
rotunde, în creºtere se lungesc ºi ajung la o
formã elipticã. Partea posterioarã a carapacei
se lãþeºte uºor ca rezultat a scuturilor marginale
mai late. Aceastã structurã tip “aripã de
rachetã” împreunã cu forma elipticã ºi þeºitã a
carapacei contribuie la structurarea unei forme
hidrodinamice. Forma carapacei prezintã un
grad mare de variabilitate individualã (vezi
figura 19).
Un studiu morfologic efectuat pe
populaþiile de þestoase de apã italiene a dovedit
17

Figura 20. Variaþii de formã ºi colorit al þestoaselor de apã europene (dinspre stânga spre dreapta,
de la rândul de sus spre rândul de jos: masculi: Maia, PH; Siliºtea, TR - Hana Latková; femele:
Grindul Lupilor, TL; Vadu, CT - Gregory Dhenaut; Vadu, CT - Gregory Dhenaut; Maliuc, TL Gregory Dhenaut; Sãlcioara, TL - Gregory Dhenaut; Lipova, AR;Vãradia, CS; urmãtoarele trei
exemplare provin din nord-vestul þãrii. Unele þesoase sunt acoperite de depuneri naturale de alge.

18

Figura 21. Inelele de creºtere ale plãciilor
sunt vizibile la
subadulþi, dar
mai târziu dispar. La adulþi
plãcile devin
netede.

cã forma exemplarelor care trãiesc
preponderent în ape stãtãtoare a evoluat spre o
formã elipticã ºi bombatã. Aceastã constituþie le
ajutã la o deplasare mai linã. Contrar,
þestoasele din apele curgãtoare line sau relativ
repezi, au evoluat spre o formã rotundã ºi
þeºitã, ce le protejeazã de presiunea curenþilor
de apã (Zuffi et al., 2007).
Carapacea este acoperitã de plãci
cornoase (solzi) mari. Constelaþia
caracteristicã a carapacei constã dintr-o placã
nucalã, din 5 plãci vertebrale, 4-4 costale ºi 1111 marginale. Apar deseori ºi exemplare cu
constelaþie diferitã de plãci. Aceste constelaþii
aberante se considerã a fi rezultatul unor factori
de stres din timpul dezvoltãrii embrionare.
Exemplarele tinere prezintã dorsal o carenare a
carapacei care dispare la exemplarele adulte
(figura 28).
Plastronul este plat (spre concav la
masculi) ºi este formatã din 6 perechi de plãci
(figurile 26-27 ºi 28-31). La juvenili persistã
prezenþa scuturilor axilare ºi inguinale, care mai
târziu în timpul creºterii dispar contopindu-se
cu ligamentul (figura 22).
La juvenili ºi subadulþi plãcile carapacei
cât ºi a plastronului prezintã diferite inele de

g

h

creºtere. Aceste inele dispar la exemplarele
mai în vârstã, astfel plãcile devin netede.
Numãrul inelelor nu reflectã exact vârsta
þestoaselor, fiindcã deseori exemplarele trec
prin diferite perioade de creºtere în acelaºi an
(figura 21).
Nãrile ºi ochii se situeazã în apropierea
pãrþii frontale a capului (figurile 23 ºi 28).
Aceastã poziþie faciliteazã scanarea suprafeþei
apei fãrã a scoate capul în întregime din apã.
Buza superioarã prezintã o curbã ascendentã
spre centru. “Dinþii” þestoasei sunt reprezentaþi
de structurile cornoase ascuþite de pe marginile
maxilarului ºi a mandibulei (figurile 23 ºi 28).
Pielea capului este netedã, fãrã solzi. În zona
timpanului prezintã o placã relativ diferenþiatã
ce acoperã canalul spre urechea internã a
þestoasei.
Membrul anterior numãrã 5, iar cel
posterior 4 degete. Degetele sunt legate între
ele prin membrane înotãtoare. Membranele de
la piciorul posterior sunt mai dezvoltate.
Membrele ºi coada sunt apãrate de solzi mari
cornoºi. Pe membrele anterioare mãrimea
solzilor creºte dinspre interior spre exterior.
Coada este relativ lungã ºi acoperitã cu
solzi netezi. Una dintre denumirile populare
Figura 23. Craniul dupã preparare a unei
femele accidentate pe Grindul Lupilor (Tulcea,
2009).

Figura 22.
Poziþia scuturilor axilare (g)
ºi inguinale (h)
la juvenilii de
þestoasã.
19

d

d a
d
b

d
d

c

c

c

c

d
d c
d

d

a
d

d

c

d

d

c
b

c

d

b

c

d
d

c

c

d

d
b

d

d

d

c

b

d

d

bb

Figura 24. Carapace de mascul de þestoasã de apã europeanã. Plãcile
osoase ºi cele cornoase (solzii) au fost colectate în rezervaþia naturalã din
Hagieni (Constanþa, 2009). Dupã asamblare ºi mãsurare s-a dovedit cã
plãcile aparþin unui mascul cu o lungime de carapace de aproximativ 16 cm
cu deformãri severe în formã ºi structurã. Culoarea ruginie a solzilor este
datã de infiltraþiile mineralelor feroase. Denumirile plãcilor cornoase sunt
urmãtoarele: a: nucalã, b: vertebrale, c: costale, d: marginale, e:
supracaudale.

f2
f
f

f

f

f
e1

e2

e3
e4
f
e5
f e6
f e7
e8
f
f

f

20

f3

a
b
b
b
b
b
b
b
c
d

e1
e2
e3
e4
e5
e6/e7?
e8

f4
f5
f6
f7
f8

e1

d

c

b
e
d

c
d

d

f2
e1

e2

e2

e3

e3

e4

e4

e5
e6

e5
e6

f3
f4
f5-6
f7
f8

Figura 25. Interiorul carapacei exemplarului colectat în
rezervaþia naturalã din Hagieni (Constanþa, 2009). Numãrul
plãcilor pleurale ºi periferiale diferã în cele douã laterale.
Numãrul mai mic de plãci pleurale (7 faþã de 8) ºi contopirea
periferialelor din partea stângã a þestoasei cauzeazã curbura
coloanei vertebrale ºi astfel structura deformatã a carapacei.
Denumirile plãcilor osoase a carapacei sunt urmãtoarele: a:
proneuralã, b: neurale, c: metaneuralã, d: pigalã, e: pleurale,
f: periferiale.

Figura 26. Plastronul exemplarului colectat în
rezervaþia naturalã din Hagieni (Constanþa,
2009). Denumirile solzilor sunt urmãtoarele: a:
gularã, b: humeralã, c: pectoralã, d:
abdominalã, e: femoralã, f: analã.

Figura 27. Interiorul plastronului exemplarului
colectat în rezervaþia naturalã din Hagieni
(Constanþa, 2009). Denumirile plãcilor osoase
sunt urmãtoarele: a: epiplastron, b:
entiplastron, c: hioplastron, d: hipoplastron, e:
xifiplastron.

a
b
a

b

c

f
d

c

e

d
puncteazã chiar aceastã caracteristicã a
speciei, numind-o “broasca þestoasã cu coadã
lungã”. La juvenili lungimea cozii depãºeºte
lungimea carapacei. La masculi coada
depãºeºte 2/3 din lungimea carapacei, la
femele doar 1/2.

e

CARACTERISTICI ANATOMICE
La adulþi carapacea este complet
osificatã (figurile 24-27). Carapacea ºi
plastronul sunt legate printr-un ligament. În
comparaþie, la speciile Testudo cele douã
elemente sunt legate de o punte cu suturã
osificatã.
Plastronul genului Emys, ca ºi la speciile
din genurile Emydoidea ºi Terrapene, este
divizat în douã pãrþi mobile. Cele douã pãrþi ale
plastronului se întâlnesc la sutura
hioplastronului cu hipoplastronul ºi sunt în
contact printr-un ligament. Aceste specii
posedã un os adiþional, numit “suprascapula”,
ce este parte a structurii articulaþiei umãrului.
Acest element joacã un rol important în
apropierea pãrþii anterioare a plastronului de
carapace. Astfel în caz de pericol aceste specii
pot apropia partea anterioarã a plastronului de
carapace. La genul Emys sutura plastronului
este mai puþin dezvoltatã, astfel “închiderea”
carapacei este imperfectã. Articulaþia umãrului
ºi sutura plastronului sunt considerate
caractere taxonomice importante (Fritz, 1995).

COLORIT
Coloritul de fond este în general închis,
maro închis, rar roºiatic sau negru (figura 28).
Pe acest fond apar puncte sau striaþii galbene
sau albe cu forme, dispunere ºi densitate
variabile. Striaþiile au în general distribuþie
radiarã. Deseori aceste variaþii pot fi localizate
ºi geografic. Diferenþe de colorit apar ºi între
cele douã sexe, mai ales la unele subspecii.
Chiar ºi exemplarele din aceeaºi populaþie
aratã un grad mare de variabilitate. Coloritul
juvenililor este mai viu comparativ cu al adulþilor
ºi se schimbã treptat în timpul maturizãrii.
Forme melanistice apar mai ales în
populaþiile nordice, dar au fost descrise ºi în
populaþiile din nordul Africii ºi centrul Anatoliei.
Un colorit deosebit au exemplarele de tip
“maculosa” care apare la mai multe subspecii
ale þestoasei de apã. La exemplarele “flavistice”
lipsa pigmenþilor determinã apariþia unui fond
deschis, alb-gãlbui, galben (figura 12). Aici
striaþiile ºi punctele apar închise la culoare; este
ca un negativ al tipului obiºnuit. Acest colorit
apare mai des la femele.
Apariþia exemplarelor cu coloraþie brun21

roºiaticã, ruginie, este consideratã rezultatul
depunerii în timp a unor minerale feroase în
plãcile osoase ale þestoaselor, cum a ºi dovedit

un studiu efectuat pe þestoasele din Corsica
(vezi masculul nr. 3. din figura 29).

Figura 28. Caracteristicile morfologice a þestoasei de apã europene (K.A. - Kecskés Attila)
cu linii sau puncte
pe fond închis,
negru, brun
cu nuanþe
galbene, verzi

în
general
cu iris
roºiatic
cu iris galben
spre alb

guºa
în general
pãtatã
culoarea plastronului
variazã între uniform
galbenã pânã la
uniform închisã

cu
plastron
plat

culoarea
roºie poate fi
cauzatã de
infiltraþii
minerale
cu
membranã
interdigitalã
placa analã recurbatã
coadã cu baza
pronunþatã,
relativ lungã

juvenil cu
carapace
carenatã
coadã
subþire, relativ
scurtã

proaspãt
eclozat

22

cu plastron
concav
cu
carapace
þeºitã
cu “buric”

K.A.

cu plastron plat

Figura 29. Variaþii de colorit ºi
formã al plastronului masculilor de þestoase de apã europene (dinspre stânga spre
dreapta: Hagieni, CT; Maia,
PH; Siliºtea, TR - Hana Latková; Olãneasca, BR - Hana Latková, jos: origine necunoscutã, deþinutã la Sibiu, SB).

CARACTERE SEXUALE SECUNDARE
Masculii, în comparaþie cu femelele, au o
carapace ºi mai ales un plastron mai îngust
(figura 28). Plastronul masculilor este concav,
ajutând la acuplare (figura 28-29). Privit de sus,
la masculi existã o distanþã considerabilã între
marginea posterioarã a plastronului ºi
marginea posterioarã a carapacei (figura 2829). Aceastã distanþã faciliteazã curbarea cozii
în timpul acuplãrii. La femele distanþa dintre
marginea posterioarã a plastronului ºi a
carapacei este comparabil mai redusã (figura
30-31). Ghearele de pe membrele anterioare
ale masculilor sunt relativ mai lungi ºi curbate,
formã ce ajutã în timpul acuplãrii la o mai bunã
fixare de carapacea femelei. Baza cozii
mascului este mai groasã, fiindcã aici se aflã
organul copulator masculin. Deschizãtura
cloacei la mascul este relativ mai aproape de
vârful cozii.
În general femelele depãºesc mãrimea
masculilor de aceaºi vârstã, însã existã ºi

excepþii. La subspecia Emys orbicularis
occidentalis din nordul Africii, masculii
depãºesc frecvent mãrimea femelelor. Femele
pot diferi de masculi ºi prin lungimea ºi lãþimea
capului. La unele forme dimensiunea capului
femelelor este relativ mai mare decât al
masculilor.
La unele subspecii ca de exemplu la
Emys orbicularis hellenica, Emys orbicularis
persica ºi Emys orbicularis iberica, masculii
diferã de femele ºi prin desenul capului.
Masculii apar deseori cu un desen reticulat
închis. Femelele au pielea capului colorat cu
puncte galbene pe fond închis. Sexele unor
subspecii diferã ºi prin dispunerea striaþiilor
deschise.
La masculi culoarea irisului poate varia
între alb, galben, portocaliu ºi roºu-brun. Irisul
femelelor este în general gãlbui, verde-gãlbui,
alb spre galben. Irisul femelelor este deseori
împãrþit de o barã transversalã sau o patã în
formã de cruce, închisã. Unele femele cu vârste
înaintate pot dezvolta un iris roºiatic. Conform
23

Figura 30. Variaþii de colorit ºi formã al plastronului femelelor de þestoase de apã europene
(dinspre stânga spre dreapta, de la rândul de sus spre rândul de jos: nord-vestul þãrii; Vãrãdia, CS;
Cheia, CT; Lipova, AR; Maliuc, TL; Vadu, CT- Gregory Dhenaut; Vadu, CT- Gregory Dhenaut; nordvestul þãrii; origine necunoscutã; Sãlcioara, TL - Gregory Dhenaut; Grindul Lupilor, TL).
unor studii, irisul femelei are nuanþe mai intense
în perioada reproducerii. Acest aspect poate
avea un rol de comunicare. Culorile intense pot
fi rezultatul activitãþii hormonilor ºi pot
comunica starea de sãnãtate ºi chiar cea
reproductivã a femelei.
Desenul membrelor poate deasemenea
diferi între sexe. Masculii sunt caracterizaþi
printr-un fond mai închis cu pete neregulare, pe
când la femele sunt mai caracteristice striaþiile.
La unele subspecii pot apãrea ºi membre
uniform colorate în galben.
DESCRIEREA FORMELOR EMYS
ORBICULARIS ORBICULARIS I ªI II
Cele douã forme grupeazã populaþiile
cele mai nordice ale speciei. În nord
24

exemplarele ajung la lungimea maximã a
speciei. Aici coloritul þestoaselor este închis,
deseori putând fi observate forme melanistice.
Striaþiile ºi petele galbene apar în densitãþi mici,
uneori chiar dispar. Coloritul plastronului este
deasemenea închis, mai ales la masculi. Scutul
nucal este în general trapezoid. Membrele
anterioare apar cu o dungã galbenã îngustã pe
partea anterioarã a membrului Irisul masculilor
deseori este roºu. Masculiii nu ajung la
mãrimea femelelor. Plastronul juvenililor este
dominat de o patã mare închisã.
Emys orbicularis orbicularis I este forma
cu cea mai mare rãspândire ºi cu cele mai mari
dimensiuni corporale. În nord amândouã
sexele apar negre uniform, dar unele
exemplare flavisitice pot avea plastronul
galben. Guºa este neagrã cu puþine pete

galbene. Coloritul capului nu diferã între sexe.
În zona sudicã de distribuþie a subspeciei,
exemplarele care apar au formã ºi colorit total
diferite faþã de populaþiile nordice. Aceste
exemplare, care au fost descrise sub numele
de Emys orbicularis luteofusca, au un cap
relativ mic ºi culoarea de fond este un marogãlbui. La cele mai multe exemplare pigmentul
negru lipseºte în totalitate. Lungimea maximã a
carapacei este de 200 mm, dar în condiþii
suboptime rar atinge aceastã mãrime.
Aceasta formã a fost descrisã ºi sub
numele de (deci sinonime ale speciei sunt:)
Emys lutaria taurica Mehnert, 1890 ºi Emys
orbicularis aralensis Nikolskij, 1915.
Emys orbicularis orbicularis II este o

specie de dimensiuni mai mici, lungimea
carapacei depãseºte rar 200 mm. Plastronul
femelelor este deseori dominant galben spre
galben uniform. Guºa este mai deschisã la
culoare decât la cealaltã formã. Masculii au
adesea un model reticulat pe creºtetul capului,
care îi deosebeºte de modelul pãtat al
femelelor.
Exemplare din arealul acestei forme su
fost descrise ºi sub numele sinonime Emys
turfa Meyer, 1835 ºi Emys europaea var. sparsa
Dürigen, 1915.
Descrierea acestor forme a fost preluatã
din lucrarea lui Fritz din 2003. Validitatea
acestor caractere va fi doveditã sau respinsã de
cercetãrile ulterioare.

Figura 31. Variaþii de formã ºi colorit al plastronului femelor de þestoase de apã europene (Grindul
Lupilor, Tulcea, 2009). Dimensiunea þestoaselor prezentate creºte dinspre stânga spre dreapta ºi
de la rândul de sus spre rândul de jos. Coloritul plastronului þestoaselor variazã de la un model
puþin pãtat spre unul cu fond închis.

25

Figura 32. Þestoase la soare în Delta Dunãrii
(foto: Eugen Petrescu.
26

MULÞUMIRI
Pe aceastã cale þin sã mulþumesc
prietenilor ºi colegilor mei, Ioana Iancu ºi
Horaþiu Popa de la Asociaþia Ecouri Verzi
pentru parteneriatul fructuos din proiectul
”Conservation of European Pond Turtle in
Transilvania, Romania: Guideline for
monitoring and manadgement of small
European Pond Turtle populations and its
habitats” dar ºi pentru colaborãrile anterioare.
Mulþumesc în mod deosebit lui Dr. Ioan
Ghira pentru corectura textului lucrãrii dar ºi
pentru amabilitatea de a-mi permite folosirea
datelor de distribuþie a þestoasei de apã
europeanã din baza de date a Societãþii
Române de Herpetologie.
Mulþumesc lui Dr. Uwe Fritz de la
”Museum für Tierkunde” de la Dresda,
Germania, pentru amabilitatea de a-mi trimite
lucrãriile ºtinþifice proprii, dar ºi pentru opinile

împãrtãºite. Mulþumesc prietenilor ºi
colegilor de la Grupul Milvus, ºi nu numai,
pentru nenumãratele ieºiri în teren, pentru
datele împãrtãºite ºi respectiv pentru materialul
ilustrativ: Daróczi J. Szilárd, Emilie Dauphas,
Gregory Dhenaut, Domokos Csaba, Hegyeli
Zsolt, Kecskés Attila, Komáromi István, Kovács
István, Hana Latková, Marosi Béla, Nagy
András-Attila, Nagy Attila, Papp Tamás, Zeitz
Robert. În continuare mulþumesc pentru
materialul ilustrativ ºi respectiv pentru datele
împãrtãºite lui Alice Abela, Mihai Baciu, Vlad
Cioflec, Dragoº Datcu, Farkas Balázs, Dr. Ioan
Ghira, Sorin Grigore, Dr. Kiss J. Botond,
Cristian Mihai, Daniel Petrescu, Eugen
Petrescu ºi Nick Scobel.
Pe aceastã cale þin sã mulþumesc
prietenei mele, pãrinþilor ºi surorii mele pentru
susþinerea ºi înþelegerea acordatã.

Editarea ºi publicarea acestei cãrþi a fost
finanþatã prin proiectul: “Conservarea þestoasei
de apã europene în Transilvania, România:
ghid pentru monitorizarea ºi managementul
populaþiilor mici de þestoase de apã europene ºi
al habitatelor lor”. Proiectul a fost implementat
de ASOCIAÞIA ECOURI VERZI ºi finanþat de
cãtre AMBASADA OLANDEI în România, prin
programul MATRA/KNIP 2009-2010.
http://www.olanda.ro
ASOCIAÞIA ECOURI VERZI
este o organizaþie neguvernamentalã constituitã în ClujNapoca, de cãtre un grup de
tineri iubitori de naturã, care
îºi dedicã entuziasmul ºi
munca pentru conservarea
naturii în Transilvania.
Misiunea organizaþiei este de a participa la
dezvoltarea durabilã a societãþii prin
conservarea biodiversitãþii, promovarea
turismului responsabil ºi a educaþiei pentru
naturã, prin implementarea de proiecte
multidisciplinare ºi susþinerea de iniþiative etice.
Asociaþia Ecouri Verzi este custodele
“Rezervaþiei Naturale þi Sit Natura 2000 Râpa
Roþie” ºi oferã gratuit activitãþi de educaþie
ecologicã copiilor din Cluj-Napoca þi Bucureþti
prin Clubul Naturii. Organizaþia a iniþiat þi
deruleazã programul “Harta Verde ClujNapoca”.
http://www.ecouriverzi.ro

ASOCIAÞIA PENTRU
PROTECÞIA PÃSÃRILOR ªI
A N AT U R I I “ G R U P U L
MILVUS” este o organizaþie
neguvernamentalã, nonprofit,
dedicatã protecþiei pãsãrilor ºi
a naturii, activând în domeniul
conservãrii, educaþiei,
cercetãrii ºi consultanþei cu
scopul de a schimba
România într-un loc mai bun
pentru pãsãri, naturã ºi om.

106

GRUPUL DE LUCRU PENTRU PROTECÞIA
AMFIBIENILOR ªI A REPTILELOR are ca
scop primar asigurarea supravieþuirii pe termen
lung a speciilor de amfibieni ºi reptile în
România ºi protejarea habitatelor cu potenþial
herpetofaunistic ridicat. Printre obiective
enumerãm cartografierea ºi monitorizarea unor
situri cu potenþial ridicat herpetofaunistic ºi
propunerea lor ca situri Natura 2000, realizarea
ºi implementarea planurilor de Acþiune
Naþionalã pentru speciile periclitate,
identificarea pe plan local ºi regional al
factorilor de periculozitate privind
herpetofauna, crearea unei baze de date ce va
servi la planificarea ºtiinþificã a activitãþii de
protecþie, dezvoltarea unei reþele de voluntari
pentru monitorizarea delictelor comise
împotriva amfibienilor sau a reptilelor,
informarea autoritãþilor, etc.
http://www.milvus.ro

Þestoasa de apã europeanã, Emys orbicularis este singura þestoasã de apã indigenã din România.
Specia a fost consideratã o prezenþã obiºnuitã a habitatelor umede pânã în prima parte a secolului
XX. Mai târziu, distrugerea ºi fragmentarea “strategicã” ºi mecanizatã a acestora din anii ’50-’90, a
dus la restrângerea distribuþiei speciei. În lipsa unei inventarieri la nivel naþional - atât în trecut cât
ºi în prezent - nu avem date concrete asupra ratei de declin al þestoasei de apã în România, însã
suntem conºtienþi cã fenomenul continuã ºi azi. Pe baza informaþiilor ultimelor cercetãri
faunistice din þarã, reiese cã situaþia acesteia se aseamãnã în general cu situaþia þestoasei de apã
în Europa. În regiunile dezvoltate, industriale, local este extinctã; unde apare, este rarã ºi a ajuns
în pragul extincþiei. În zonele puþin dezvoltate cu habitate seminaturale, specia prosperã, dar doar
în tipurile de habitate preferate, în celelalte lipsind sau fiind rarã.
Þestoasa de apã europeanã apare în Anexa II a Directivei europene 92/43/CEE ºi este consideratã
una dintre speciile a cãror conservare necesitã desemnarea de noi zone de protecþie. Astfel
desemnarea Ariilor Speciale de Conservare, constituite conform Directivei Habitate, va urmãri
conservarea unui anumit numãr de populaþii reprezentative de þestoase de apã. Propunerea ºi
desemnarea Siturilor de Importanþã Comunitarã se bazeazã pe criterii ºtiinþifice. Cunoaºterea
ecologiei ºi distribuþiei speciei este de o importanþã de necontestat în desemnarea, dar ºi în
completarea ºi implementarea planurilor de management ale zonelor protejate. În ultimele decenii
cunoºtiinþele legate de þestoasa de apã s-au înmulþit ºi s-au diversificat. Lucrarea de faþã are ca
scop prezentarea acestor ultime informaþii despre specie.
Situaþia criticã a þestoasei de apã a fost recunoscutã în majoritatea þãrilor unde ea trãieºte. În vasta
arie de distribuþie a speciei, factorul principal de periclitare a fost ºi este impactul uman. Conform
rezultatelor proiectelor locale sau regionale, naþionale sau chiar internaþionale, care au þintit
protecþia speciei în ultimii 20 ani, statutul precar al populaþiilor se poate schimba pozitiv. Mãsurile
de protecþie concrete ce au vizat direct þestoasa de apã ºi protecþia activã a habitatelor ei a dus la
stabilizarea populaþiilor de þestoase de apã ºi chiar la creºterea numãrului indivizilor.
Impactul uman asupra þestoasei de apã ºi a habitatelor ei poate fi diminuat la un nivel acceptabil
prin planificarea ºi luarea unor mãsuri, ºtiinþific bazate, de prevenire dar ºi de îmbunãtãþire a
situaþiilor existente. Orice categorie de proiecte de investiþii care cauzeazã modificarea,
fragmentarea ºi distrugerea habitatelor þestoasei de apã ºi care pericliteazã direct viaþa
exemplarelor, trebuie reglementatã indiferent cã se desfãºoarã în ariile naturale protejate sau în
afara lor, fiindcã specia în sine este o specie protejatã. În cele mai multe cazuri factorii de decizie
neglijeazã prezenþa þestoasei de apã sau în caz contrar nu iau deciziile care ar favoriza situaþia
speciei. Un alt scop al acestei lucrãri este de a prezenta celor interesaþi informaþiile necesare ºi
utilizabile în procesul de evaluare a impactului asupra þestoaselor de apã, dar ºi metodele ºi
mãsurile propice pentru a realiza o protecþie eficientã a speciei. Astfel entitãþile interesate primesc
un pachet de informaþii ce va uºura planificarea în viitor a unor proiecte de dezvoltare care vor
afecta într-un grad cât mai scãzut mediul de viaþã al þestoaselor de apã.

ISBN 978-973-0-09539-5.






Download Emys orbicularis.Extras-descriere



Emys orbicularis.Extras-descriere.pdf (PDF, 4.98 MB)


Download PDF







Share this file on social networks



     





Link to this page



Permanent link

Use the permanent link to the download page to share your document on Facebook, Twitter, LinkedIn, or directly with a contact by e-Mail, Messenger, Whatsapp, Line..




Short link

Use the short link to share your document on Twitter or by text message (SMS)




HTML Code

Copy the following HTML code to share your document on a Website or Blog




QR Code to this page


QR Code link to PDF file Emys orbicularis.Extras-descriere.pdf






This file has been shared publicly by a user of PDF Archive.
Document ID: 0000031690.
Report illicit content