Emys orbicularis.Extras descriere.pdf


Preview of PDF document emys-orbicularis-extras-descriere.pdf

Page 1...3 4 56717

Text preview


DESCRIEREA SPECIEI
DIMENSIUNE
Genul Emys face parte din familia de
þestoase Emydidae, cunoscutã ºi sub numele
de “þestoasele de apã din Lumea Nouã”.
Membrii genului ating o lungime a carapacei de
maxim 240 mm.

Lungimea carapacei
este distanþa mãsuratã
în linie dreaptã de-a
lungul plãcilor
vertebrale a
þestoasei.
Deci nu urmãrim
forma bombatã
a carapacei.
Primul punct îl
reprezintã
marginea
anterioarã
a scutului nucal.
Al doilea punct
este marginea
posterioarã a suturii
dintre supracaudale.

Þestoasa de apã europeanã, Emys
orbicularis, ajunge la o lungime a carapacei ce
depãºeste rar 230 mm. Greutatea maximã
mãsuratã este de 1200-1500 g. Aceste
dimensiuni sunt atinse mai ales în populaþiile
nordice ale speciei. În nord supravieþuirea
exemplarelor depinde de dimensiunile mai mari
atinse. O þestoasã de apã de dimensiuni mari
rezistã mai uºor în condiþiile unei clime reci.
Aceastã rezistenþã este datã ºi de capacitatea
de depozitare a unei cantitãþi mai mari de
grãsime. Un corp de dimensiuni mai mari
depoziteazã cãldura un timp mai îndelungat
fiind mai puþin afectat de schimbãrile bruºte de
temperaturã. Aceastã rezistenþã termalã
salveazã deseori viaþa þestoaselor de apã.
Exemplarele surprinse de o scãdere bruscã a
temperaturii reuºesc sã se adãposteascã la
timp înainte de înrãutãþirea definitivã a
condiþiilor climatice.
Contrar, exemplarele din regiunea
mediteraneanã sunt de dimensiuni mai mici.
16

Ele ajung la o lungime a carapacei de 120-160
mm ºi la o greutate maximã de 500-600 de g. În
unele locaþii din sudul arealului ca de exemplu
pe coasta Dalmaþianã, în insulele Peloponnes
ºi Kefallinia (Grecia), în Sicilia ºi pe coasta
Ligurianã, þestoasele au dimensiuni sub 100120 mm. Aici, de obicei þestoasele de apã nu
hiberneazã ºi astfel nici nu investesc în
procesul de depozitare a grãsimilor, deci pot
rãmâne de mici dimensiuni. Însã dimensiunile
reduse pot fi ºi rezultatul condiþiilor suboptime
din regiunea aridã. În aceste areale majoritatea
corpurilor de apã folosite seacã vara,
þestoasele îºi pierd habitatele acvatice, zonele
de vânãtoare ºi sursele de hranã ºi astfel sunt
nevoite sã estiveze. În unele cazuri
dimensiunile reduse pot fi ºi rezultatul izolãrii
genetice. În concluzie dimensiunile mici ale
þestoaselor pot fi cauzate atât de condiþiile
optime cât ºi cele suboptime din regiunea
ocupatã.
Studiile morfologice au dovedit ºi o altã
tendinþã de creºtere în dimensiuni a
þestoaselor: þestoasele de apã din est cresc la
dimensiuni mai mari decât cele din vest. Acest
lucru poate fi explicat prin înþelegerea condiþiilor

Figura 18.
Plastronul
unei þestoase
de apã subadulte din
nord-vestul
þãrii.